În România, proiectul de lege care interzice debranșările de la sistemele centralizate de încălzire și instalările de centrale de apartament în zone declarate de primării ca fiind zone unitare de încălzire nu a mai prins anul trecut votul final în Camera Deputaților înainte de vacanța parlamentară, însă se află în continuare pe ordinea de zi a Camerei.
Șeful Direcției generale eficiență energetică, surse regenerabile, cogenerare și energie termică din ANRE, Viorel Alicuș, a declarat recent, la Comisia de Industrii a Camerei, că "Ne gândim să vedem dacă nu există totuși soluții prevăzute în Directivele europene, pentru ca taxarea de mediu să poată fi impusă și acestor centrale individuale (termice de apartament - n.r.)".
Debranșările de blocuri și deconectările de apartamente de la sistemele centralizate municipale de termoficare (SACET) nu vor mai fi permise decât în afara arealelor din localități decretate de primării ca fiind zone unitare de încălzire prin astfel de sisteme centralizate. În plus, TVA pe căldura și apa caldă livrate populației prin sisteme centralizate scade de la 19% la 5%. În paralel, sunt reluate idei împotriva proprietarilor de apartamente cu centrale termice individuale în principal pentru a proteja RADET, aflat în insolvență de 2 ani.
Legea serviciului public de alimentare cu energie termică este pregătită să fie schimbată, printre cele mai importante noi reguli fiind cea potrivit căreia primăriile vor putea interzice debranșările de la sistemele centralizate municipale de termoficare în cartierele declarate ca fiind zone unitare de încălzire